Perioada sarbatorilor de iarna este cea mai frumoasa din an. Acum, este timpul colindelor, o perioada plina de spectacol si de mister.

Craciunul este sarbatoarea bucuriei, a pacii si linistii sufletesti. Este timpul in care uitam de toate rautatile si supararile. Fiecare zona din România marcheaza sarbatoarea Nasterii Domnului intr-un mod specific. Din repertoriul datinilor si obiceiurilor traditionale s-au pastrat atat cele care privesc folclorul literar – urarile, colindele, cat si o serie de practici familiale menite a conferi Craciunului fastul sarbatorii si misterul unui ceremonial unic.

In Ajunul Craciunului, pe inserat, icepe colindatul, forma straveche de vestire a Nasterii Mantuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpana dintre ani. Primii vestitori ai marii sarbatori sunt copiii de pana la 10 ani. Inca din seara zilei de 23 decembrie, dupa miezul noptii, cetele, insotite de cate un parinte, pornesc pe ulitele satelor, cu traistute pe dupa gat, intrand prin curti, batand in porti si strigand pe la ferestre: “Buna dimineata la Mos Ajun/ Ca-i mai buna a lui Crăciun./ Ne dati ori nu ne dati?”. Si uneori cand gazdele intarziau sa apara cu darurile stiute, ei continuau: “Am venit si noi o data/ La un an cu sanatate/ Si la anul cand venim/ Sanatosi sa va gasim/ Ne dati, ne dati ?/Ori nu ne dati?”. Rasplata micilor colindatori inseamna: covrigi, colacei, mere si nuci, pregatite din vreme de gospodine.

Sus, boieri, nu mai dormiti” este un alt colind-urare prin care copiii moldovenilor anunta nasterea lui Iisus Hristos, indemnand gazdele sa se pregatească de ziua Craciunului: “Sus, boieri, nu mai dormiti/ Vremea e sa va gatiti/ Casa sa v-o maturati/ Si masa sa v-o-ncarcati/ Ca umblam sa colindam/ Si pe Domnul laudam/ Din seara Ajunului/ Pana-ntr-a Craciunului/ Ca s-a nascut Domn frumos/ Numele Lui e Hristos”.

Un alt obicei intalnit in satele romanesti din Banat si nordul Olteniei la Ajunul Craciunului, este “umblatul in colindete”. Colindeata este, de fapt, o nuia de alun, decojita in spirala sau infasurata cu o sfoara pe care mamele o afumau odinioara in hornul sobei, iar astazi cu lumanarea, pentru a obtine pe nuia o frumoasa spirala. Cu “colindete” in maini, copiii intrau îi case, scormoneau carbunii din soba, rostind urari pentru belsug. Cand ieseau din casa, lasau pe jos surcele, paie sau seminte de in, canepa, grau, porumb, spunand: “Sa creasca/ Sa inmulteasca,/ La multi ani sa infloreasca./ Cate cuie pe casa,/ Atatia galbeni pe masa,/ La anul si la multi ani!/”. In Gorj, Mehedinti si pe Valea Jiului intalnim si acum un obicei similar umblatului cu “colindeata”, numit Pitarai. Ceata pitarailor este formata fie din copii, fie din feciori. insemnul distinctiv al fiecarei cete este steagul de pitarai. Astazi, el nu mai este doar o simpla vergea, ci o frumoasa lancie, de cativa metri inaltime, bogat impodobita la un capăt cu ciucuri de lana, basmale, clopotei si zurgalai, busuioc si iedera verde. Pitaraii merg din casa in casa, fac urari si scutura steagul, pentru a risipi fortele raului din gospodariile oamenilor, aducandu-le noroc si sanatate.

Alte obiceiuri practicate de copii, din seara Ajunului si continuate in zilele Crăciunului, sunt “Steaua”, “Craii”, “Viflaimul”. Copiii merg pe la neamuri si vecini, vestind prin cantecele lor nasterea Pruncului Iisus. Cele mai frecvente cantece de stea au continut religios: “Trei pastori se intalnira”, “O, ce veste minunata”, “Steaua sus rasare”. Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile sunt ofrande simbolice, cu semnificatie crestina si precrestina, exprimand sincretismul datinilor romanesti de la Craciun.

Covrigii si colaceii sunt simbolul graului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naste un spic – dar este concomitent si “trupul Domnului” din Sfanta impartasanie. Prin forma lor rotunda, alaturi de colacul de Craciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare in credintele precrestine legate de cultul Soarelui, aflat in criza cosmica la solstitiul de iarna.

Nucile intruchipeaza, prin miezul lor, Crucea Domnului, iar merele amintesc de rascumpararea pacatului originar, dar si de perfectiunea frumusetii care invinge timpul.

Dupa ce micii colindatori si-au incheiat misiunea, dupa miezul noptii de 24 decembrie, practic la inceputul liturgic al zilei crestine si pana la sfarsitul celor trei zile ale Craciunului, incepe colindatul cetelor barbatesti.

Cetele de colindatori pot reuni de la 8-10 persoane pana la 20 de tineri, care au in repertoriu un numar impresionant de colinde. Aceasta exceptionala bogatie de colinde se explica si prin faptul ca, in credinta populara, fiecare categorie de varsta si socio-profesionala trebuie invocata de colindatori la Craciun pentru a-i purifica si a le transmite prin urare, mult dorita sanatate si vitalitate. Cand ceata intra intr-o casa, incepea totdeauna cu colinda casei sau colindul mare, inchinat parintilor, bunicilor si strabunicilor din neam, glorificandu-le ocupatia şi calitatile uname. Numai dupa acest colind puteau canta colinde pentru ceilalti membri ai familiei. Din acest punct de vedere ceata colindatorilor indeplineste o functie augurala, ca si preotul, fiind capabila sa aduca bunastarea in casa unde intra. In cele trei zile de Craciun, nici o gospodarie nu este ocolita, fie ca este vorba despre o casa cu fete de maritat, cu copii mici, cu oameni bolnavi, batrani sau vaduvi. Prin cantecele lor, colindatorii realizeaza un fel de sacralizare a spatiului, curatind simbolic casele de raul stiut sau nestiut, vazut sau nevazut, lasand cale libera binelui, armoniei si intelegerii intre oameni.

Din seara Ajunului, cerurile se deschid si omul are sansa de a privi spre slava Lui Dumnezeu, iar prin uraturi si colinde glorifica Nasterea Pruncului Iisus, cel ce va rascumpara cu pretul vietii pacatul originar. Respectand datinile şi obiceiurile Craciunului oamenii pot obtine un plus de mai bine, de noroc si sanatate, “de belsug si spor in toate” cum se spune in colinde.