Dictionar vini-viticol romanesc (D, F, G, H)


Dealul Mare, Dragasani, … Husi.

Dealul Mare

Vin alb sau rosu de calitate superioara, obtinut in podgoria Dealul Mare, situata in zona colinara dintre Ploiesti si Buzau.

 

Dragasani

Vin alb de calitate superioara, cu savoare speciala (de Sauvignon), obtinut din soiul de struguri Petit Sauvignon, cultivat in podgoria Dragasani.

 

Feteasca alba

Vin de calitate superioara, cu peste 12% alcool, sec, demisec sau dulce-licoros (in toamnele lungi, cand strugurii acumulează o cantitate mai mare de zaharuri), cu buchet specific si armonios constituit. Este unul din cele mai valoroase soiuri cultivate la noi. Folosit in cupaj, armonizeaza, in general, gustul si buchetul celorlalte vinuri, imprimandu-le o nuanta fina: impreuna cu Grasa, Francusa si Tamaioasa, vinurile de Pahnesti (Husi) si de Cotnari. Provine din toate podgoriile tarii, dar cu predilectie din Tarnave (Craciunel), Alba Iulia, Dragasani, Odobesti si Iasi.

 

Feteasca neagra

Vin rosu aromat; tarie alcoolica de 12-12,5%. Cea mai buna calitate o are vinul produs in podgoriile Cotesti si Dealul Mare (centrele viticole Valea Calugărească, Urlati, Tohani).

 

Feteasca regala

Vin sec cu tarie alcoolica de 10,5-11,5%. Cea mai buna calitate o are cea din podgoriile Tarnave.

 

Furmint

Vin alb, obtinut din soiul de struguri cu acelasi nume; se foloseste atat pur, cat si in amestec (cu soiul Mustoasa de Madarat), pentru producerea vinurilor de sampanie. Este specific podgoriilor transilvanene (mai ales Alba Iulia) si mai putin celor din Moldova (Panciu, Tifesti, Nicoresti, Cotesti).

 

Galbena de Odobesti

Vechi vin moldovenesc, cu mare faima in trecut, care a constituit baza sortimentului de Odobesti. Vin alb, de consum curent sau de calitate superioara, usor de baut si cu un efect racoritor. Prin invechire, capata un buchet fin, culoare galbena placuta si o compozitie armonioasa.

 

Golesti

Vin alb, de calitate superioara, obtinut din soiurile de struguri Feteasca alba, Riesling italian si Tamaioasa romaneasca, provenit de pe plaiul din apropierea localitatii Golesti, din centrul viticol Stefanesti, podgoria Stefanesti-Arges.

 

Grasa de Cotnari

Vin alb superior, de marca, obtinut din vita plantata pe terenurile argilo-nisipoase sau scheleto-calcaroase din podgoria Cotnari. In acesta podgorie, din strugurii atacati de “nobilul putregai” se obtin vinuri demiseci sau licoroase, de o calitate exceptionala. In amestec tehnologic cu soiurile Feteasca albă, Francusa si Tamaioasă romanească, participa la producerea unor vinuri de desert. Provine dintr-un vechi soi autohton de struguri, despre care se crede ca a fost adus si impamantenit la Cotnari de catre Stefan cel Mare. Prin calitatile sale, sta alaturi de cele mai bune vinuri din lume.

 

Harlau

Vin superior, obtinut pe plaiurile din jurul localitătii cu acelasi nume.

 

Husi

Grup de vinuri superioare, seci, obtinute din soiurile de struguri Feteasca alba, Francusa, Riesling italian, Cabernet Sauvignon, provenite din podgoria cu acelasi nume.

 


Cautare