Gargarita florilor de mar – Anthonomus pomorum, face parte din ordinul Coleoptera, familia Curculionidae

 

Biologie si ecologie.

Insecta are o generatie pe an.

Ierneaza in stadiul de adult, in scoarta exfoliata a pomilor sau in alte adaposturi.

In martie –aprilie, adultii parasesc locurile de iernare, in primele zile gasindu-se pe pomii pe care au hibernat, mai tarziu si pe cei invecinati, deplasandu-se prin mers de la un pom la altul. Pe timp calduros, acestia se deplaseaza prin zbor, in toata livada.

Ouale sunt depuse in organele florale, in interiorul bobocilor. Larvele aparute se dezvolta aici si tot aici intr-un cocon negricios,  la maturitate se transforma in pupa.

Noii adulti apar in luna iunie. Dupa 2-3 saptamani de hranire, se retrag sub scoarta exfoliata unde intra in diapauza estivala, care in regiunile noastre se continua cu iernarea.

 

Plante atacate si mod de daunare.

Este o specie monofaga. Ataca doar marul. Adultii hibernanti ataca mugurii vegetativi si floriferi, noii adulti ataca una din epiderme si parenchimul frunzelor.

Cele mai mari pagube insa, le produc larvele, care se hranesc cu organele interne ale florilor, atacand bobocii florali. Bobocii florali atacati, nu se mai deschid, se brunifica, se usuca si raman mult timp agatati pe ramuri, fiind cunoscuti sub denumirea de cuisoare sau flori antonomate.

 

Masuri de prevenire si combatere

·         taierea ramurilor uscate, razuirea tulpinilor si a ramurilor si distrugerea acestor resturi (in care se gasesc adultii hibernanti), prin ardere;

·         la aparitia adultilor in primavara, scuturarea repetata a pomilor;

·         aplicarea masurilor biologice de combatere;

·         aplicarea de inele cu clei la inceputul lunii iunie, pentru capturarea adultilor;