Un peisaj permacultural este proiectat in asa fel incat toate animalele si plantele care traiesc in el lucreaza in armonie unul cu celalalt.
Aceasta este singura cale de a gestiona terenul intr-un mod stabil si sustenabil. Toate resursele disponibile – fie ca sunt izvoare, iazuri, mlastini, stanci, paduri sau cladiri – sunt folosite si incluse in plan. Este important ca resursele sa fie folosite intr-un mod care este potrivit mediului din apropiere; in practica, aceasta inseamna sa sprijini si sa imbunatatesti caracteristicile zonei. Pentru a folosi in mod adecvat resursele naturale disponibile, trebuie sa lucram cu natura si nu impotriva ei. Asta ne ofera rezultatele dorite cu cel mai mic consum de energie.
Apa este viata si trebuie tratata cu mare grija. Acesta este motivul pentru care incercam sa pastram apa, fie ca e apa de ploaie, apa de izvor sau din scurgeri de suprafata, pe terenurile noastre cat mai mult timp posibil. Exista multe modalitati de a folosi aceasta apa. Unde avem un sol umed, spre exemplu, facem un iaz, o gradina acvatica sau o mlastina si plantam orhidee. In zonele uscate, cresc ierburi care prefera conditiile semiaride, ca cimbrul, cimbrisorul (Thymus serpyllum), maghiranul si salvia. Amarantul si spanacul de Noua Zeelanda sunt de asemenea potrivite in locurile uscate si dau randament bun. Astea sunt doar cateva exemple de plante care prospera in aceste conditii.
Terasele reprezinta o parte foarte importanta a sistemului permacultural. Fara terase, ne-ar fi fost imposibil sa lucram pamantul neproductiv si inaccesibil. Cu aceste terase, pot fi cultivate chiar si cele mai abrupte pante. Terasele fac posibila folosirea utilajelor de marime medie. Ele ofera suprafete cultivabile substantial marite si, pentru fermele mici. Terasele impiedica procesul de spalare al humusului valoros, care, in caz contrar, ar fi pierdut. In cele din urma, ajuta la prevenirea eroziunii solului si au o contributie considerabila la sanatatea si fertilitatea solului. In timp ce facem terasele, nu ar trebui sa existe linii drepte, colturi sau pante abrupte. De asemenea, este important sa imparti peisajul creand multe forme si functionalitati. In aceste locuri poate creste o mare varietate de plante, care altfel nu ar putea sa supravietuiasca.
Straturile suprainaltate sunt folosite pentru cresterea legumelor si a culturilor. Terasele ofera zone largite pentru plantare si acces catre cele mai indepartate colturi ale fermei mele. De exemplu, daca un drum sau o cale ferata marginesc terenul, sau daca este o fabrica in apropiere, putem folosi straturile suprainaltate pentru a tine la distanta emisiile, praful, zgomotul si fumul. Plasam stratul la marginea terenului si il plantam cu diversi copaci si arbusti. Straturile suprainaltate si vegetația lor bogata lucreaza ca o bariera vizuala si protejeaza terenul de poluare. Bariere ca aceasta joaca un rol substantial in incurajarea comunitatilor de animale si de insecte folositoare.
Cand proiectezi straturi si terase, trebuie sa respecti limitele si drepturile vecinilor. Un sistem bine gandit de padocuri si incinte ne permit sa tinem animalele pe aceleasi terenuri pe care avem culturile. In mod natural, marile schimbari de peisaj trebuie facute cu mare atentie. Ca o concluzie, intotdeauna e o idee buna sa incepi incet si sa capeti treptat experienta de care ai nevoie.
Sepp Holzer – Permacultura