Baclava turceasca "Antep baklavası''

Produsul „ANTEP BAKLAVASI”/„GAZİANTEP BAKLAVASI” din Turcia a fost inregistrata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ca produs IGP.

Antep baklavası”/„Gaziantep baklavası” este un produs de patiserie dulce compus din straturi de aluat foietaj umplute cu crema de gris si fistic de Antep si indulcit cu sirop.

Caracteristicile „Antep baklavası”/„Gaziantep baklavası”: Aroma este data de fisticul de Antep si de unt. Suprafata este galben-auriu si partea inferioara este de culoare verde-inchis din cauza fisticului de Antep. Partea superioară este semicrocanta, din cauza aluatului in straturi suprapuse, iar cea inferioara este siropoasa. Produsul trebuie taiat inainte de coacere. Portiile pot fi de diverse forme, de cele mai multe ori similare – dreptunghiuri, romburi, triunghiuri sau patrate ori in forma alungita taiate dinspre centru catre marginile unei tavi rotunde.

Provincia Gaziantep este centrul de cultivare a fisticului din Turcia. In Turcia, fisticul se numeste antep intrucat in limba turca cuvantul „fistic” provine de la numele orasului Gaziantep. De secole, in Gaziantep se prepara si se consuma produse pe baza de fistic de Antep.

Experienta artizanilor. Pregatirea aluatului de baclava, rularea si subtierea sa, presararea de amidon intre straturi, asezarea foilor in tava, ungerea lor cu crema si fistic de Antep, taierea baclavalei in felii egale, ungerea sa cu unt, coacerea si adaugarea de sirop sunt operatiuni care necesita multa indemanare. Este necesar ca „Antep baklavası”/„Gaziantep baklavası” sa fie pregatita si coapta de artizani care au dobandit aceste competente in regiunea Gaziantep.

Gaziantep Folklorundan Notlar (Notele din folclorul din Gaziantep), o carte scrisa de Cemil Cahit Güzelbey in 1959, un cercetator din Gaziantep, mentioneaza la pagina 86 ca „fisticul este utilizat de catre producătorii de baclava”. De asemenea, la pagina 87, este relatata o calatorie efectuata de ministrul sanatatii din Turcia in Gaziantep. La cina, dupa ce a fost servit cu supa de fistic, orez cu fistic, baclava cu fistic si, in cele din urma, inghetata cu fistic, acesta a spus in gluma: „As dori un pahar de apa fara fistic, va rog.”

In editia din 2001 a ghidului de calatorie Frommer’s Turkey (Lynn A. Levine, 2001; John Wiley & Sons) se precizeaza ca „Gaziantep este renumit mai ales pentru baclava. Cu cele peste 500 de patiserii in care se prepara baclava, este obligatoriu sa faceti un «tur al baclavalei», in special in septembrie, cand se recoltează fisticul”.

 

 


Cautare