Mierea „KOČEVSKI GOZDNI MED” , Slovenia



Mierea „KOČEVSKI GOZDNI MED” (DOP), Slovenia are mai multe tipuri:

 

Miere de padure . Acest tip de miere provine din diferite feluri de miere de mana, fiind un produs bogat in minerale, de culoare maro-deschis pana la maro-inchis cu nuante de rosu sau de verde; mierea poate fi opaca sau transparenta si are o aroma de rasina, de nuci sau de sirop de muguri de molid. Conductivitatea electrolitica este de cel putin 0,85 mS/cm.

 

Miere de molid . In stare lichida, acest tip de miere este de culoare maro rosiatic, de consistena destul de vascoasa. Are gust de rasina, de sirop de muguri de molid, de bomboane din plante aromatice, de ceai verde, de cafea prajita, de fructe uscate, de smochine, de bomboane cu cafea; este elastica si se lipeste de limba si de cerul gurii. Conductivitatea electrolitica este de cel putin 0,95 mS/cm.

 

Miere de brad . Acest tip de miere este de culoare gri-maro-inchis cu reflexii verzi. Are gust de caramel, de zahar ars, de rasina, de lemn verde de conifere si de sirop de muguri de molid, de afumat, de ceai negru cu lapte si de bomboane din plante aromatice. Conductivitatea electrolitica este de cel putin 0,95 mS/cm.

 

Miere de tei . Acest tip de miere este de culoare galben-deschis spre galben neutru sau de culoarea chihlimbarului. Are o aroma puternica de mentol, de infuzie de tei si de flori de tei. Conductivitatea electrolitica este de cel putin 0,8 mS/cm.

Regiunea impadurita din jurul localitatii Kočevje se bucura de un mediu natural de o calitate exceptionala, fiind una dintre cele mai bine conservate regiuni ale Europei. Aria geografica de productie a „Kočevski gozdni med” se suprapune aproape complet cu zona Kočevska-Kolpa, care este o arie de conservare a naturii Natura 2000; aceste arii de conservare a naturii reprezinta unul dintre elementele cele mai importante ale punerii in aplicare a Directivei privind habitatele si a Directivei privind pasarile. Regiunea Kočevsko-Kolpa este una dintre cele mai vaste zone impadurite neintrerupte din Slovenia. Aici, regiunea Alpilor Dinarici este populata cu fagi iliri care fac parte din habitatele protejate ale Europei.

 

Zona de cules a albinelor se afla in partea centrala, foarte bine impadurita, a regiunii; este vorba de o suprafata cu dimensiunea de 800 kmp, acoperita in proportie de 95 % cu arbori forestieri. Pentru a beneficia in mod optim de conditiile de cules, apicultorii isi transporta stupii in diferite zone de cules din aria geografica, urmarind indeaproape buletinele serviciilor de informare apicola. Acest mod de crestere a albinelor are drept rezultat producerea diferitelor tipuri de „Kočevski gozdni med” mentionate anterior.

 

Existenta unei traditii seculare de crestere a albinelor in aria geografica este demonstrata de alegerea unui sfant al albinelor – Sfantul Ambrozie. Tot ce stim despre acesta este ca a trait in secolul al IV-lea al erei noastre si ca era episcop si invatator ecleziastic. Chiar si in zilele noastre, apicultorii il venereaza si se roaga sa aiba albine sanatoase si sa obtina o buna recolta de miere. Pe altarul bisericii parohiale din Stari Trg ob Kolpi se afla o statuie de mari dimensiuni a Sf. Ambrozie care are la picioare un stup. In capela satului Laza ob Kolpi, o fresca datand din anul 1557, care a fost descoperita acum cativa ani, il reprezinta pe Sf. Ambrozie impreuna cu alti trei sfinti. Ambele reprezentari sunt astfel marturii ale faptului ca apicultura este o indeletnicire de veacuri in regiunea Kočevje.

Apicultura a cunoscut un adevarat avant numai dupa Primul Razboi Mondial (1914-1918), odata cu infiintarea grupurilor si sucursalelor apicole. Josip Kajfež (1881-1944), din Nova Sela ob Kolpi, a fost unul dintre personajele ilustre care au promovat apicultura: in 1918 detinea deja 100 de colonii de albine. Josip Kajfež nu a fost numai un bun apicultor si organizator al activitatilor apicole din valea Kostelska, ci si un renumit crescstor de matci. A publicat articole in revista „Slovenski čebelar” (Apicultorul sloven) si in alte publicatii similare.



Sursa: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene



Cautare