Dieta cretana, cea mai sanatoasa din lume

Mancarea cretana este considerata cea mai sanatoasa din lume. Incepand cu uleiul de masline, fructele, vinul, branza, painea si mai ales mirodeniile si vegetalele – toate contribuie la cea mai sanatoasa dieta din lume.

Istoria celei mai sanatoase diete este foarte veche. Se presupune ca dieta cretana are o vechime de peste 5000 de ani, iar primele dovezi sunt desenele descoperite, in care sunt infatisate diverse produse naturiste, ce dateaza de peste 4000 de ani, cand a fost si varful civilizatiei cretane. In dieta cretana – secretul longevitatii este cat se poate de simplu pentru locuitorii insulei lui Zeus: folosesc pentru mancare tot ceea ce le ofera pamantul, fara nici o chimicala! Cretanii folosesc ierburile si condimentele a da savoare mancarii; fac prajituri cu miere si cu sirop de struguri, in timp ce vinul cretan este nelipsit de la orice masa. Se stie ca, pana acum cativa ani insularii Cretei nu mancau carne. Astazi ei consuma carne doar de cateva ori pe an, cel mai mult in timpul sarbatorilor sau duminica. Mediul inconjurator din Creta favorizeaza dezvoltarea intr-un mediu prielnic si prietenesc a metodelor de coacere, de cele mai multe ori, agricultura ecologica fiind la baza lor, si bineinteles, beneficiind de climatul mediteranean al insulei. In fiecare an fermierii organizeaza grupuri de cercetare pentru dezvoltarea agriculturii ecologice. 

Cel mai important produs ecologic al Cretei este uleiul de masline. Asta a determinat, la sfarsitul anilor 1950, ca expertii americani in nutritie care au venit in Creta sa investigheze cauza pentru care cretanii sunt atat de longevivi, sa faca o remarca uimitoare: “dumnezeule cat ulei de masline folositi! Este incredibil!”. De atunci toata lumea a fost interesata de uleiul de masline cu proprietati terapeutice deosebite. Acesta este unul dintre secretele vietii sanatoase si indelungate, respectiv: consumul de ulei de masline in fiecare zi, la fiecare masa. Cercetarile demonstreaza ca pe langa faptul ca ajuta foarte mult inima, el si protejeaza organismul de un numar impresionat de boli si reduce foarte mult colesterolul. Este un excelent antioxidant, este deosebit pentru lupta impotriva cancerului; ajuta foarte mult ficatul si este ideal pentru cei care sufera de diabet sau de orice alte boli. Calitatea uleiului de masline din Creta il face sa fie cautat in intreaga lume. Si asta pentru ca nu este procesat industrial si mai ales ca este tinut in recipiente fara chimicale si aditivi. Maslinii sunt cultivati cu dragoste si atentie, in concordanta cu respectarea traditiilor. Este practic o traditie ca fiecare familie sa aiba livada sa de maslini. Trebuie sa incearcam uleiul de masline dimineata, in loc de unt, la micul dejun (Inmoaie bucata de paine bine in ulei sau pur si simplu toarna ulei peste ea. O alternativa excelenta.)

Pe langa uleiul de masline, plantele aromatice, joaca un alt rol important al dietei cretane. Oregano, busuiocul, cimbrul, menta, rozmarinul, musetelul salvia si multe altele sunt doar cateva dintre plantele care erau folosite inca din antichitate si au fost remarcate de anumiti cercetatori pentru propietatile lor terapeutice. Acestea sunt uscate in conditii naturale si ambalate modern, dar fara a fi afectate de chimicale. Un secret in ceea ce priveste longevitatea cretanilor este consumul de vin in cantitati moderate. Nimic nu este intamplator. Industria actuala a vinului din Creta are o vechime de peste 3500 de ani. Si in acest sector, traditia este in armonie cu procesele tehnologice. Procesele traditionale si strategia excelenta de marketing, conduc la vinul cu cea mai buna savoare din lume. In mitologia greaca vinul este prezent ca un dar de la Dioniso – considerat zeul vinului si al petrecerilor.  Consumul de branza este vazut ca un medicament de catre cretani, pentru ca stiu cum sa se bucure de diferitele gusturi ale acesteia. Branza este foarte variata (kefalotyri, kefalograviera) dulce sau sarata, usoara sau grasa, aceasta este o adevarata sursa de calciu si proteine cu un grad ridicat de vitamine si joaca un rol important in dieta. Desi se spune ca branza este o sursa de grasimi saturate, cretanii care manaca foarte multa branza nu au deloc colesterolul crescut. Este probabil balanta dietei, incat corpul isi ia toate vitaminele si mineralele de care are nevoie. O alta distinctie a dietei cretane fata de alte diete mediteraneene este consumul mare de fructe. S-a estimat ca locuitorii Cretei consuma de patru ori mai multe fructe decat orice alte popoare mediteraneene si de sase ori mai mult decat nordicii. Portocalele sunt specifice. Acestea sunt consumate fie crude, fie sub forma de sucuri. Strugurii sunt de departe unele dintre cele mai cultivate fructe in sezonul de vara, si sunt considerati ideali pentru o dieta echilibrata. Proprietatile detinute de struguri, mai ales in coaja, ajuta foarte mult in lupta cu cancerul.  Strugurii cultivati in Creta sunt recunoscuti pentru gustul lor desavarsit. In mitologia greaca Gaea (zeita pamantului) i-a dat lui Zeus si Herei o portocala ca dar de nunta. Acest cadou a fost cultivat in gradina Hesperides. Astazi copacii de citrice sunt cultivati in provincia Chania, valea Messara la Fodle (in zona Heraklion), la Mylopotamos sau in alte parti.

Painea este o alta parte din dieta cretana. Cei mai multi calatori si vizitatori ai secolului al XIX le si ai inceputului secolului XX, cand au vizitat Creta au fost dezamagiti de painea servita. Era neagra, tare si numai din tarate, fara nici un gust. Totusi, englezul Robert Pashley (1834) a fost o exceptie. El a fost impresionat de painea neagra pe care a gustat-o la o manastire de calugari. Era facuta din faina si putina secara. S-au facut cercetari indelungate asupra painii si asupra proprietatilor miraculoase pentru stomac si intestine. Graul pe care il contine este bogat in vitamine, in special complexul B, indispensabil pentru buna functionare a sistemului nervos. De asemenea se spune ca painea din grau cretan previne cancerul gastrointestinal. Pana acum 20 de ani cretanii consumau numai paine neagra, in timp ce painea alba este consumata doar de cinci sau sase ori pe an: de Craciun, de Paste sau la sarbatori si nunti. Se serveste la masa pana si in restaurantele cele mai sofisticate dupa urmatoarea reteta: o felie de paine stropita cu putin ulei de masline, apoi o felie de rosie peste, o felie de branza feta si deasupra putine mirodenii cu ulei de masline. Intreaga combinatie este un deliciu. Mierea este mentionata din cele mai vechi timpuri atat prin scrieri cat si prin desene. Un tur prin satele de munte este de ajuns pentru a intelege de ce mierea cretana are cea mai buna aroma din lume si cele mai multe proprietati terapeutice. Creta produce miere inca din cele mai indepartate timpuri – fara incetare si fara nici o schimbare. Poate s-au mai imbunatatit conditiile, dar toate celelalte lucruri au ramas neschimbate: albinele, plantele, mediul inconjurator. O alta trasatura a dietei cretane o reprezinta legumele. Cretanii consuma de trei ori mai multe legume de gradina decat orice european. O alta parte a secretului vietii indelungate! Multe dintre vegetalele consumate in Creta sunt bogate in acizi grasi care previn bolile de inima si foarte multe forme de cancer in faza incipienta. Cele mai multe legume se cultiva partea de sud a insulei, in Ierapetra, Messara sau sudul regiunii Rethymnon... Incercati dieta medieteraneana si viata dumneavostra se va schimba simtitor.

PROGRAM SAPTAMANAL >>

 

 


Cautare